Bine cu sine în Seleuș - program de sănătate mintală pentru copiii din comunitatea transilvăneană
În perioada noiembrie – decembrie 2024, 100 de copii și 5 cadre didactice din Seleuș, comuna Daneș (județul Mureș) participă la ateliere de gestiunea emoțiilor.
Scopul proiectului este diminuarea vulnerabilității emoționale a copiilor din Seleuș prin acordarea de asistență psihologică în școală. 100 de copii vor avea acces la prima asistență psiho-educațională specializată din sat, prin ateliere pentru ei, respectiv prin formarea profesorilor lor, în gestiunea emoțiilor și gestiunea traumelor emoționale.
Programul presupune atât formarea online a profesorilor, cât și lucrul direct cu copiii, cu ajutorul unei echipe de psihologi specialiști de la Asociația Instincted. Aceștia vor fi prezenți în comunitate și îi vor sprijini pe copii să se auto-descopere și să își regleze emoțiile. De asemenea, profesorii vor primi metode concrete de intervenție pentru diferitele cazuri tensionate întâlnite în mediul școlar.
Intervenția completează proiectele educaționale pe care le implementăm în comunitate, în parteneriat cu Școala Seleuș, în special în ceea ce privește alfabetizarea copiilor vulnerabili. În acest fel, proiectul are o viziune pe termen lung, iar rezultatul atelierelor psiho-educaționale va putea fi multiplicat de profesori la nivelul școlii după încheierea activităților.
Proiectul „Bine cu sine în Seleuș” este posibil printr-un grant Start ONG finanțat de Kaufland și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.