Pachetul educațional „ABC media pentru copii” a fost creat special pentru alfabetizarea media a copiilor vulnerabili, în special cei care au nevoie de educație remedială.
Pachetul conține un caiet de lucru pentru elevi și un îndrumar pentru cadre didactice și este disponibil gratuit pentru profesorii și părinții care vor să îl folosească.
„ABC Media pentru copii” a fost creat și testat în cadrul proiectului „ABC media pentru copiii de la sat”, desfășurat între martie și septembrie 2026 în comunități rurale din județul Sibiu.
Exercițiile au fost ajustate pe parcurs în funcție de reacțiile, întrebările și feedbackul copiilor.
Caietul nu le cere copiilor să memoreze definiții. Îi ajută să observe, să compare, să pună întrebări și să caute răspunsuri.
Îndrumarul conex pentru profesori îi ajută pe adulți să înțeleagă elementele de bază în educația media și să îi poată ghida pe copii în explorarea subiectului.
Subiectele abordate sunt media și informația, libertatea de exprimare, diferența dintre fapte și opinii, persuasiunea, dezinformarea și manipularea online, verificarea informațiilor și siguranța în mediul digital.
Proiectul „ABC media pentru copiii de la sat” a fost posibil prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, program național de susținere a inițiativelor educaționale, ajuns în 2026 la a 7-a ediție, dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR cu sprijinul Lidl România și coordonat local de Fundația Comunitară Sibiu.
Acest site folosește cookies care ne ajută să ne adaptăm nevoilor voastre și să răspundem mai bine cerințelor voastre de navigare.AcceptăRefuzăConfidențialitate și cookies