Autor: Raluca Marcu
Pe ulițele copilăriei noastre,
Toți copiii ieșeau afară să se joace.
Ne amintim vacanțele petrecute la bunici, când de pe drumuri culegeam urzici…
…
Când ne gândim „la țară”, timpul parcă stă pe loc.
Acest lucru nu se datorează numai amintirilor noastre, ci din păcate, în multe sate, chiar nu se întâmplă nimic.
Casele bătrânești și șubrede au ținut ascunse generații după generații. Parcă le-au mâncat, că nu mai știm nimic de ele… Sau poate nici nu vrem să știm.
La urma urmei, cui îi mai pasă astăzi de copiii de la țară?!
Unii își mai amintesc de ei, numai de sărbători. Și atunci, vin cu mașinile, încărcați cu haine și cadouri, pe ulițele acoperite de noroi. Dau din groapă în groapă până ajung. Scot copiii afară din case, îi fotografiază, îi îmbrățișează, le dau ce e de dat. Și pleacă. Gata. Atât a fost.
De mâine, uităm de ei. Revenim în oraș, stăm ore în șir în trafic, dăm scroll pe social-media, mâncăm ce găsim la supermarket, ne plângem că mâncarea n-are gust… Înghițim în sec. Și totul trece.
…
Așa trec și mulți copii de la sat. Trec prin viață și se aleg cu nimic.
Într-o zi obișnuită, un copil se trezește de dimineață. Se uită în jurul lui și nu vede mare lucru. Știe că are de făcut șmotru prin ogradă, că animalele trebuie să fie hrănite și că apa de la fântână nu se teleportează în găleata lui. Deci, trebuie să facă multiple drumuri.
Ar fi trebuit să meargă la școală, dar astăzi l-au învoit părinții. E multă treabă pe ogor.
Ostenit de atâta lucru, cu picioarele murdare, se așază și așteaptă. Să treacă și ziua de astăzi.
Mâine
Mâine va veni cu alte treburi.
Mâine ar fi vrut să scrie, dar n-are pe ce.
Mâine ar fi vrut să citească, dar nu există nicio carte în casă.
Mâine ar fi vrut să deseneze, dar nu știe cum.
Nu știe să picteze. Nu știe nici să scrie. Nu poate nici citi.
Mâine poate fi prea târziu. Că nu-i lumină. Că nu sunt bani. Că n-au ce mânca. Că vine un alt frățior pe lume. Că nu e spațiu. Că nu e liniște. Că nu mai poate.
Și uite așa, trece timpul. Și nimic nu se întâmplă. Nimic nu se leagă. Apoi nimeni nu visează.
…
Într-un cerc vicios se dezvoltă cei mai mulți copii, la țară.
Cu părinți fără educație și copleșiți de muncă grea, copiii rătăcesc printre visuri și realitate. Iar când realitatea este mult prea dură, numai există loc de perspective și alternative.
Ei văd și internalizează viața părinților lor. Se simt datori să ducă mai departe o luptă ce nici măcar nu e a lor. Ascund durerea în spatele mâinilor lucrate, nu pot citi întreg o filă dintr-o carte, apoi ajung să fie și ei părinți la rândul lor.
Banii niciodată nu ajung, ajutorul social îl iau când și când. Nu-și trimit nici ei copiii lor la școală, când fără mâncare, burta le e goală.
Generații după generații se ascund de mila lumii, trag cât pot și… scapă numai unii.
Totuși, cercul vicios poate fi întrerupt iar copiii de astăzi pot scăpa din mediul lor corupt.
Ce putem face?
În primul rând, trebuie să dăm atenție nevoilor reale ale copiilor din satele românești.
Ei au nevoie de educație calitativă, la fel ca și copiii din oraș.
În al doilea rând, după ce am conștientizat, trebuie acționat.
Dacă sunteți părinți, realizați deja importanța educației în viața copilului dumneavoastră. De asemenea, știți că și activitățile extracuriculare sunt la fel de importante. Muzica, teatrul, dansul, lectura…
De multe ori, copiii din sate nu au astfel de activități spre deosebire de copiii din oraș, care au un acces mai facil la toate acestea.
Și totuși, ce putem face?
- Ați putea deveni voluntari în sate. Dacă aveți o pasiune, o puteți împărtăși cu copiii. Ei vor învăța de la dumneavoastră și fără să realizați pe moment, veți creiona caracterele de mâine. În decursul vieții lor, își vor reaminti de lecțiile avute, de dragul întâlnirilor, de învățăturile primite și le vor aplica și ei, la rândul lor, cu viitorii copii.
- Dacă aveți abilități de psiholog, ați putea veni în sate și discuta cu copiii. Ei au nevoie de încurajări, de motivare, de suport, de liniște sufletească. De multe ori, acasă se simt singuri, invizibili, traumatizați, ignorați. Dumneavoastră puteți fi oaza lor de liniște.
- Dacă sunteți angajat, puteți dona 3,5% din impozit, iar cu ei, Casa Naturii se va asigura că în cele 5 sate transilvănene, Laslea, Mălâncrav, Florești, Nou săsesc, Roandola, copiii au parte de cluburi de lectură, educație civică, educație digitală, antreprenorială și ecologică.
- Iar dacă dețineți o firmă, oricât de mică sau de mare, puteți dona 20% din impozitul pe profit iar banii aceștia vor fi investiți în viitoarea forță de muncă, în mințile critice de mâine, în viitorii antreprenori de succes și în copiii care vor deveni adulți autonomi.
- Pe de altă parte, puteți cumpăra produse locale, produse artizanale, legume, fructe și carne din fermele rurale. Oricât de multă muncă și pasiune ar investi producătorii locali, dacă rezultatul lor nu este apreciat și cumpărat, se vor opri.
Nu trebuie să fii bogat, să poți ajuta copiii de la sat. Trebuie să ai doar inimă bună, idei, un pic de timp și răbdare. Pentru că tot ce construim astăzi, e cu bătaie lungă. Rezultatele le vom vedea doar în 10-15 ani. Dar dacă nu începem astăzi, cine va locui satul de mâine?
Haideți să rupem cercul vicios!
Educația e cheia.
Raluca Marcu
Arta și oamenii m-au învățat cât de important este să fii atent la nevoile celor din jurul tău. Când nu vorbesc, citesc. Iar când nu citesc și nu vorbesc, desenez. Restul e poezie.