viziune


O Românie rurală în care tinerii sunt motorul schimbării din comunitățile lor.

misiune

Capacităm tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa, munca în echipă.

valori

Credem în potențialul copiilor din satele României.
Respectăm ritmul și nevoile copiilor.
Avem grijă de natură.
Promovăm toleranța și dialogul.

nu am ales noi laslea
laslea ne-a ales pe noi

este satul copilăriei noastre

Suntem inspirați de bunica noastră, tanti Lenuța, decanul de vârstă al satului, la cei 94 de ani.

Ne-am petrecut toate vacanțele aici, jucând ascunsa, cățărând toți copacii de pe uliță, urcând dealul. Aici am învățat să mergem pe bicicletă, să respectăm animalele și plantele, să facem diferența între frunza de morcov și frunza de pătrunjel.

are un potențial enorm

Laslea este vizitată anual de peste 3000 de turiști. Se află lângă Sighișoara, în Colinele Transilvaniei, recunoscute pentru biodiversitate și patrimoniu cultural.

Cele 5 sate adăpostesc tradiții multiculturale, arhitectură săsească, meșteșuguri și ocupații autentice. În Laslea se găsesc țesători, dogari, oieri, tâmplari, fermieri. Creșterea animalelor încă respectă ritmul așezat de la țară.

duce lipsă de oportunități de dezvoltare

Un sfert din lăsleni au emigrat în ultimii 10 ani, din motive economice. Nu există servicii publice care să orienteze tinerii în carieră sau adulții fără loc de muncă. Nu există o strategie instiuțională care să se adreseze localnicilor din medii vulnerabile. Inițiativele de asociere ale micilor producători nu au avut rezultate, aceștia fiind o prezență fragmentată pe piața economică locală. Societatea nu este coagulată, iar dialogul cetățean-autorități publice este lacunar.

câteva date despre laslea

Date oficiale din 2018-2019 ale autorităților române despre viața în Laslea, Sibiu

Elemente de evaluare a țestului social din Laslea, Sibiu

Socio-economice

4226 localnici, 1000 cu reședința în afara comunei

2627 populație activă

87 angajați cu contract de muncă

8% rata șomajului (față de 2,4% rata pentru jud. Sibiu)

20% din totalul beneficiarilor de Venit Minim Garantat din județ (555 persoane)

651 beneficiari de ajutor pentru familie

câteva zeci de mici producători, fermieri, artizani (lactate, apicultură, produse din carne, legume și fructe, țesătură)

educaționale

800 de copii și tineri până în 25 de ani

430 de copii înscriși la Școala Laslea

28 de elevi de clasa a VIII-a în 2019, 14 absolvenți

0% promovabilitate la testele naționale, vară 2019

33 tineri NEETs

127 din cei 214 șomeri au studii primare sau gimnaziale incomplete

rată scăzută în familii a valorizării importanței educației pentru reușita în viață

civice

dialog disfuncțional cetățean-autorități publice

lipsă de încredere

lipsă de solidaritate

frustrare cetățenească din cauza slabei cunoașteri a drepturilor și obligațiilor

letargie civică

acțiuni incipiente de implicare cetățenească din partea unor localnici

interes de a dezbate probleme ale comunei